Asociaţia Patronală Mamaia: Staţiunile ar putea dispărea dacă se continuă retrocedarea terenurilor

  •  
  •  
  •  
  •  

Preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia, Nicolae Bucovală, spune că staţiunile ar putea să dispară în câţiva ani dacă retrocedările de terenuri din zonele turistice vor continua.

“Ne trezim cu revendicări în staţiuni. Este extrem de grav ce se întâmplă la ora asta în staţiunile turistice unde în faţa hotelurilor vezi pe câte unul cu 400-500 de metri din anul 1912, a avut el acolo nu ştiu ce proprietate. Cred că acestea sunt numai aranjamente. Dacă vom continua să le dăm aceste loturi de pâmânt, eu vă spun că staţiunile nu vor mai fi staţiuni peste cinci ani şi vom discuta despre cu totul altceva”, a declarat Nicolae Bucovală, în cadrul unei conferinţe de presă.
El a menţionat că sunt cazuri în care proprietarii de hoteluri află că terenul pe care se află unitatea respectivă este revendicat şi că nu mai pot face investiţii.
“Se trezesc colegi de-ai mei că au terenul de sub hotel revendicat, terenul de sub restaurant revendicat, în faţa hotelului parcarea este revendicată, cât credeţi că mai putem continua să investim în România? Sunt probleme care se ştiu foarte bine, se cunosc problemele în Justiţie. Degeaba câştigi la judecătorie şi la tribunal că ajungi la Înalta Curte pe alte speţe şi acolo am impresia că politicul dictează foarte bine. Eu cred că este momentul să spunem lucrurile pe faţă pentru că ne-am săturat. Am mai ridicat problema în presă şi am spus de ce nu li se dă la Fondul Proprietatate? De ce neapărat trebuie să distrugem staţiuni pentru că el a vrut aici?”, a mai afirmat preşedintele Asociaţiei Patronale Mamaia.
Bucovală a precizat că în acest ritm oamenii de afaceri nu vor mai face investiţii pentru că se tem că terenul pe care investesc ar fi putea fi retrocedat, susţinând că, din punctul său de vedere, trebuie găsite alte soluţii.
“Trebuie făcută o lumină pentru investitori pentru că dai 10 milioane de euro pentru un hotel şi te trezeşti că în jurul tău vin fel de fel de oameni care spun că au avut teren aici. Nu se poate, ori noi, ori ei. (…) Staţiunile au fost proiectate în anii 60 pe aceste terenuri, nu poţi veni cu revendicare pentru o palmă de pământ într-o staţiune. De ce trebuie să-i dăm neapărat în faţa unui hotel ?Noi nu ne putem dezvolta în condiţiile astea”, a explicat Nicolae Bucovală.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *