Astăzi este Ziua Pompierilor

  •  
  •  
  •  
  •  

Astăzi este Ziua Pompierilor. La data de 13 septembrie 2019 se împlinesc 171 de ani de la bătălia din Dealul Spirii, o luptă eroică purtată de pompierii militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea Revoluţiei de la 1848.

”Data de 13 Septembrie are o semnificație aparte pentru toți românii, este ziua în care sărbătorim pompierii, eroi anonimi ai zilelor noastre. Ei sunt cei care, zi de zi, poartă lupta cu secundele pentru a da șansă la viață, sunt cei care, fără să stea pe gânduri, intră în foc, ape sau sub dărâmături pentru a-și salva semenii. Astăzi este ziua în care ne amintim onorați faptele glorioase ale înaintașilor noștri, pentru care suntem datori să le continuăm tradiția”, a postat, astăzi, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Și premierul Viorica Dăncilă a transmis un mesaj u prilejul Zilei Pompierilor

“Stimaţi pompieri militari,
Dragi salvatori,

13 septembrie este un prilej de mândrie pentru că îi sărbătorim pe unii dintre cei mai apreciaţi şi îndrăgiţi angajaţi ai sistemului public: pompierii.

Lumea, în general, dar şi România vremurilor noastre, se confruntă cu numeroase situaţii de urgenţă, iar dumneavoastră sunteţi mereu în mijlocul acţiunii, ca salvatori.

În cei 171 de ani de existenţă instituţională, prin acţiunile dumneavoastră curajoase, aţi reuşit să ştergeţi multe lacrimi şi să umpleţi suflete de recunoştinţă.

V-aţi luat angajamentul pentru un prezent stabil şi un viitor mai sigur, un angajament care ne pune pe noi ceilalţi la adăpost, în vremuri tulburi şi în situaţii neprevăzute.

Sunteţi un scut stabil şi puternic pentru societatea civilă şi este nevoie de contribuţia fiecăruia dintre noi, pentru a vă putea întoarce mereu acasă, alături de cei dragi, în siguranţă şi nevătămaţi.

Guvernul României este alături de dumneavoastră. Alocăm resursele financiare necesare unei bune funcţionări a instituţiei şi facem eforturi pentru asigurarea condiţiilor cât mai bune de pregătire, dotare şi echipare.

Vă mulţumesc, dragi pompieri, pentru curajul, devotamentul şi profesionalismul de care daţi dovadă, pentru faptul că nu aţi obosit să ne salvaţi, să ne ocrotiţi şi să fiţi un exemplu de implicare civică.

LA MULŢI ANI!”, a transmis primul ministru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *