Atentate la Paris: Turcia susține că a avertizat Franța de două ori în legătură cu unul dintre atacatori

Turcia a avertizat de două ori într-un an Franța în legătură cu unul dintre militanții jihadiști care s-a aruncat în aer vineri seară în timpul atentatelor din Paris, dar susține că nu a primit niciun răspuns, a declarat luni un reprezentant guvernamental turc, informează AFP.

 Poliția turcă ‘a informat poliția franceză de două ori, în decembrie 2014 și în iunie 2015’ în legătură cu Omar Ismail Mostefi, unul dintre atacatorii de la sala de concerte Bataclan, a declarat respectiva oficialitate, sub rezerva anonimatului. ‘Totuși, nu am primit niciun răspuns din partea Franței în această privință’, a adăugat el.

Turcia a primit o cerere de informare din partea Franței pe numele lui Ismail Omar Mostefai abia după atacurile de vineri, a declarat oficialitatea turcă. Mostefai a intrat în Turcia în 2013, pe la Edirne (nord-vest), în apropiere de frontierele bulgară și greacă, dar nu există informații despre când anume a părăsit țara.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *