Acasă > Social > Atenție, se strică vremea în toată țara! Vânt, ploi, lapoviță și ninsori

Atenție, se strică vremea în toată țara! Vânt, ploi, lapoviță și ninsori

Administrația Națională de Meteorologie a emis, astăzi, o avertizare meteo de vânt și precipitații sub formă de ploaie, lapoviță și ninsoare.

De astăzi, de la ora 19.00, până duminică, 16 decembrie, la ora 18:00, aria precipitațiilor se va extinde și va cuprinde cea mai mare parte a țării.

În noaptea de vineri spre sâmbătă (14/15 decembrie) vor fi mai ales ninsori.

Din a doua parte a zilei de sâmbătă (15 decembrie) în Dobrogea va ploua, iar în Oltenia, Muntenia, sudul Moldovei și local în Transilvania vor fi precipitații mixte și se va forma polei.

Local, precipitațiile vor fi importante cantitativ.

De asemenea, din această seară, de la ora 23:00, până duminică la ora 18:00, va fi Cod Galben de ninsori moderate cantitativ, strat consistent de zăpadă și  intensificări ale vântului.

În Banat, cea mai mare parte a Crișanei, vestul și sudul Transilvaniei, vestul și nordul Olteniei, jumătatea de nord a Munteniei, precum și în zona Carpaților Meridionali, Occidentali și de Curbură vor fi precipitații mai ales sub formă de ninsoare și se va depune strat consistent de zăpadă.

Local se vor cumula 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.
Vântul va avea intensificări la munte, cu rafale de peste 60 km/h, dar și în regiunile sudice și sud-vestice, cu viteze, în general, de 45…50 km/h.

Totodată, de sâmbătă,  15 decembrie, ora 06:00, până duminică, ora 12:00, va fi Cod Portocaliu de ninsori abundente, strat semnificativ de zăpadă și  viscol.

În județele Timiș și Caraș-Severin, precum și în zona de munte a județelor Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova va ninge abundent, se vor cumula peste 60…70 l/mp, iar stratul de zăpadă nou depus va fi semnificativ.

În zona montană înaltă va fi viscol, iar rafalele vor depăși 70 km/h.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *