Au fost victimele unei tâlhării

La data de 02 ianuarie a.c., ora 00.40, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Constanţa fost sesizaţi prin S.N.U.A.U. 112 cu privire la faptul că doi tineri în vârstă de 25 respectiv 26 de ani, în timp ce se deplasau pe o stradă din localitatea Cumpăna, au fost victimele unei tâlhării.

Din primele cercetări, oamenii legii au stabilit că D. Ştefan, de 26 ani în timp ce se deplasa împreună cu B.S. de 25 ani pe strada Liliacului din localitate, au fost acostaţi de două persoane care aveau feţele acoperite cu cagule, loviţi şi deposedaţi de un laptop pe care B.S. îl avea asupra sa într-un rucsac, suma de 300 lei şi un telefon mobil, prejudiuciul total cauzat fiind de 2.600 lei.

Extinzând cercetările, poliţiştii au stabilit ca suspecţi de comiterea faptei pe M. Emiran, de  24 ani şi I. Bulent, de 20 ani ambii din comuna Cumpăna, dar şi pe D. Ştefan care împreună cu cei doi plănuise comiterea faptei.

Totodată oamenii legii au mai stabilit că B.S. fusese deposedat doar de laptop, cu toate că D. Ştefan a reclamat iniţial şi furtul sumei de 300 lei respectiv a unui telefon mobil pentru a îngreuna ancheta.

Laptopul a fost recuperat şi predat păgubitului, suspecţii fiind cercetaţi în stare de reţinere sub aspectul savârşirii infracţiunii de tâlhărie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *