miercuri, 23 septembrie 2020
Acasă > Comunicate > Au poftit la strugurii altora şi au dat de ”gustul bleu jandarm”

Au poftit la strugurii altora şi au dat de ”gustul bleu jandarm”

Un echipaj de jandarmerie a surprins trei persoane care au sustras peste 600 de kilograme de struguri dintr-o fermă viticolă din Cernavodă.

Vineri, 23 august a.c., ora 22.00, jandarmii aflaţi în  patrulare în apropierea localităţii Cernavodă, au observat un autoturism “Dacia Papuc” plin cu struguri care a ieşit din interiorul unei ferme viticole şi care s-a îndreptat în viteză spre centrul oraşului. Deoarece şoferul autovehiculului nu a oprit, a fost solicitat sprijinul unui echipaj mixt de ordine publică (poliţist şi jandarm) din cadrul Poliţiei oraşului Cernavodă, care l-au oprit pe strada Nicolae Titulescu.

În Dacia Papuc se aflau trei persoane şi 16 saci de plastic în care erau peste 600 de kilograme de struguri.

Strugurii au fost predaţi pe bază de proces verbal unui reprezentant al proprietarului fermei viticole.

Celor trei, D. N., de 23 ani, A.P., de 32  ani, I.T., de 24 ani, din Cernavodă,  le-au fost întocmite actele de constatare pentru fapta de furt, acestea urmând a fi înaintate Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *