marți, 22 septembrie 2020
Acasă > Comunicate > „Au tras un fum …şi prin ceaţă”… au văzut jandarmii

„Au tras un fum …şi prin ceaţă”… au văzut jandarmii

Vineri, 03 ianuarie a.c., ora 21.00, un echipaj de jandarmerie care se afla în misiune de asigurare a ordinii şi siguranţei publice, în municipiul Constanţa, zona Brotăcei, a observat doi tineri care-şi confecţionau ţigarete şi au început să se agite la vederea militarilor. Au aruncat ţigările şi au mărit pasul. Au fost somaţi, s-au oprit şi li s-a făcut controlul corporal sumar şi al bunurilor pe care le deţineau. Asupra lui I.H, de 20 ani, din Constanţa, au găsit în buzunarul de la pantaloni, două plicuri care conţineau o substanţă de culoare verde.

La cel de-al doilea, I.A., de 19 ani, din Constanţa, au găsit în buzunarul de la haină alte două pliculeţe cu aceeaşi substanţă şi o cutie în care erau foiţe pentru confecţionarea ţigărilor.

Cei doi au declarat că-şi consumă substanţa uscată sub formă de ţigări etnobotanice.

Celor doi, le-au fost întocmite actele de constatare a faptei, iar cele patru plicuri, două ţigări şi cutia cu foiţe, descoperite asupra lor vor fi înaintate Brigăzii de Combatere a Crimei Organizate  Constanţa,  în vederea continuării cercetărilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *