luni, februarie 24, 2020
Acasă > Administratie > Autoritățile locale din Slobozia urmăresc reducerea birocrației

Autoritățile locale din Slobozia urmăresc reducerea birocrației

Reprezentanții Primăriei Slobozia au semnat un proiect de colaborare cu Centrul Național ”România Digitală”. Acordul presupune înființarea unei platforme electronice unice, prin care vor putea fi realizate toate procedurile și formalitățile necesare înregistrării, autorizării şi desfăşurării unei activităţi de prestare de servicii. Astfel, prin acest program, cetățenii și societățile comerciale din municipiul Slobozia, care doresc să presteze servicii, vor putea obține mai ușor avizele pentru autorizarea activităților.

„Proiectul are ca scop crearea de facilități pentru persoanele din Comunitatea Europeană sau organizații care doresc să promoveze anumite investiții sau au nevoie de o certificare sau autorizare din partea primăriei. Este o ocazie bună de a ne promova interesele la nivel de alte instituții, la nivel național și chiar european“, a declarat Adrian Teacă, șeful Serviciului Informatică, din cadrul Primăriei Slobozia.

Centrul „România Digitală“ este o instutiție aflată în subordinea Ministerului Comunicațiilor. Acesta are drept scop colectarea informațiilor de la autoritățile locale, pentru a le pune la dispoziția partenerilor europeni.

Autor: Denisa Stoenescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *