luni, noiembrie 18, 2019
Acasă > Ultima ora > Autostrada Soarelui ar putea intra în reparații

Autostrada Soarelui ar putea intra în reparații

O decizie a Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) ar putea lovi în plin turismul estival românesc și ar putea da peste cap planurile a milioane de români care și-au propus să vină pe litoral în această vară. Deoarece primii 25 de kilometri din Autostrada Soarelui sunt numai gropi, autoritățile s-au gândit că vor rezolva problema dacă renunță la dalele de beton și vor turna în locul lor asfalt, așa că au anunțat scoaterea la licitație a lucrărilor de reparații. Toate bune și frumoase, numai că inițiativa a fost prost gândită, sau cel puțin așa cred unii. Și asta deoarece Compania Națională de Drumuri vrea să renunțe complet la singura autostradă de beton din România chiar când se apropie sezonul estival. Muncitorii vor freza dalele de beton pe o adâncime de 9 centimetri. Apoi vor turna un strat de asfalt cu o grosime de 20 de centimetri. Cu alte cuvinte, autostrada se va înălța. Din păcate însă, lucrările ar putea dura toată vara și, odată cu sezonul estival, tronsonul se va transforma în șantier. O consecință ar fi aceea că drumul spre mare va fi plin de restricții, iar circulația ar putea fi deviată pe vechiul drum spre mare. Asta după ce autoritățile, în frunte cu Guvernul, s-au luptat să facă drumul spre mare accesibil milioanelor de vizitatori. Reamintim că, vara trecută, punctul de taxare Fetești a fost un adevărat chin pentru turişti, care erau nevoiți să suporte ore întregi de așteptare pentru plata taxei de trecere a podului. În final, taxa a fost suspendată, iar traficul a fost fluidizat. Tot pentru a veni în sprijinul turiștilor, ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a anunțat, în ianuarie, că taxa de trecere a podului se va putea plăti electronic, precum şi prin SMS, din 15 martie. Nu vor fi desfiinţate toate staţiile de taxare, ci va fi păstrată una pentru fiecare sens. Acolo unde vor dispărea barierele, controlul se va face cu ajutorul camerelor de supraveghere, ca la rovinietă, potrivit ministrului. Primul test al noului sistem de taxare va fi în minivacanţa de 1 Mai, când se speră că şoferii nu vor mai trebui să piardă ore prețioase pentru a plăti taxa pe A2.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *