Autoturism furat, descoperit la Negru Vodă

  •  
  •  
  •  
  •  

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă – P.T.F. Negru Vodă au descoperit un autoturism căutat de către autoritățile din România, care era condus de un cetăţean român.

În data de 11.01.2021, la Punctul de Trecere a Frontierei Negru Vodă, județul Constanța, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei un cetăţean român, în vârstă de 52 ani, la volanul unui autoturism marca Mercedes, înmatriculat în România.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autoturismul figurează ca fiind  semnalat furat, alertă introdusă de autorităţile din România.

La cercetări, şoferul a declarat că nu avea cunoştinţă despre faptul că mijlocul de transport este căutat de către autorităţi.

Autoturismul, evaluat la aproximativ 440.000 lei, a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă pentru continuarea cercetărilor, iar poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire.

Sursa: Garda de Coastă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *