vineri, 14 august 2020
Acasă > Politica > Averea familiei Iohannis, MAI MARE cu 115.000 DE EURO decât veniturile declarate

Averea familiei Iohannis, MAI MARE cu 115.000 DE EURO decât veniturile declarate

Jurnaliștii au descoperit o diferență de 115.000 de euro între veniturile din chirii pe care Klaus Iohannis le-a consemnat în declarațiile de avere, în perioada 2005-2008, și sumele prezente în contractele pe care le-a semnat pentru închirierea proprietăților sale imobiliare.Agenția Națională de Integritate (ANI) l-a anchetat pe Klaus Iohannis în trei cazuri – referitor la eventualele poziții de incompatibilitate sau la posibilele conflictele de interese în care acesta s-ar fi găsit, în perioada în care era primar al Sibiului dar ANI a demarat o anchetă care să aibă ca subiect averea actualului șef al statului, dar investigația a fost sistată.Președintele României nu a dorit să discute cu RISE Project, în cursul acestei documentări, și nici nu a răspuns la întrebările pe care RISE i le-a transmis prin intermediul biroului de presă al Administrației Prezidențiale.Potrivit Rise Project, o cotă de aproximativ 80 la sută din banii de care familia Iohannis dispune în viața de zi cu zi are ca sursă închirierea unor imobile situate în Sibiu. Restul, de până la 20 la sută, provine din salarii. În prezent, Klaus Iohannis declară că el și soția sa obțin venituri anuale din chirii în valoare de 228.132 lei (aproximativ 50.500 de euro). Această sumă se regăsește în declarația de avere pe care Iohannis a depus-o, la începutul lui 2015, la secretariatul Administrației Prezidențiale. Înainte de 2010, actualul președinte al României a declarat venituri din chirii mult mai mici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *