duminică, august 25, 2019
Acasă > Social > Avocaţii şi notarii pot deveni mediatori fără să absolve vreun curs

Avocaţii şi notarii pot deveni mediatori fără să absolve vreun curs

Legea medierii ar putea fi modificată din nou, astfel încât avocații și notarii să devină de drept mediatori dacă au cinci ani vechime în profesie, se arată într-un proiect de lege aflat pe ordinea de zi a Camerei Deputaților. Deși aflate încă în stadiu de proiect, noile dispoziții au stârnit primele reacții în rândul avocaților.

“Părerea mea este că este o dispoziție corectă având în vedere faptul că  meseria de avocat presupune în primul rând cunoașterea legislației inclusiv Legea medierii. Dacă Legea medierii  a permis oricărui cetățean  având orice fel de pregătir e în baza unui curs să înțeleagă problemele părților cu atât mai mult acest lucru trebuie să fie permis avocaților. “ a afirmat Rodica Bamba, avocat.

“Mi se pare firesc, în momentul în care se dau o serie de examene, cursuri care le au avocații, ei lucrează cu legea. E firesc când cineva se adresează pe o problemă juridică avocatul este specialist.” a declarat Sorin Beșe, avocat.

Legea medierii a suferit numeroase modificări în ultimele șase luni, cea mai importantă dintre acestea fiind introducerea obligației de a participa la sedința de informare privind medierea, ca procedură prealabilă instanței de judecată. Mai mult decât atât, dacă părțile nu participă la ședință, instanța va respinge cererea de chemare în judecată ca inadmisibilă, aceasta prevedere urmând să se aplice din 1 august.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *