sâmbătă, decembrie 14, 2019
Acasă > Administratie > Bani europeni investiţi în Delfinariu

Bani europeni investiţi în Delfinariu

În cadrul proiectului ,,Creşterea atractivităţii turistice a Complexului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa” urmează să se efectueze o serie de lucrări şi dotări. Potrivit unui anunţ postat pe SEAP, ,,prin acest proiect se propun următoarele obiective specifice: Închidere şi extindere gradene; Acoperirea Delfinariului; Extinderea spaţiilor de expunere de sub gradene, amenajare de grupuri sanitare şi a unui spaţiu de acces pentru public. Cheltuielile diverse şi neprevăzute sunt 9,265% din valoarea totală şi reprezintă 853.040,00 lei”. Lucrările şi dotările independente care se vor face aici au fost estimate la 9.818.380 lei fără TVA, iar Consiliul Judeţean Constanţa – instituţie în subordinea cărea funcţionează complexul – este în cătarea unei firme care să le execute.
Implementarea proiectului presupune închiderea şi extinderea gradene cu 846,14 mp reprezentând 783 locuri noi şi functionale (dintre care se vor asigura şase locuri pentru persoanele cu handicap); acoperirea Delfinariului cu 1720 mp de panouri tristrat – aluminiu cu poliuretan – având şi porţiuni din învelitoare vitrată – pentru a permite o iluminare naturală, precum şi extinderea spaţiilor de expunere de sub gradene, amenajarea de grupuri sanitare şi a unui spaţiu de acces pentru public de 734,28 mp. Contractul va trebui onorat în 18 luni de la data atribuirii, iar finanţarea va fi asigurată din fonduri europene prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, de la bugetul de stat şi din bugetul CJC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *