Bărbat prins la volanul unui autoturism de lux, căutat pentru confiscare. Intenționa să plece din România

  •  
  •  
  •  
  •  

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autoturism marca BMW,  model X4, care aparținea în drept unei firme de leasing din România și era căutat de polițiștii constănțeni.

În noaptea de 19.04.2021, în jurul orei 01.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, un cetăţean român, în vârstă de 39 de ani, conducând un autoturism marca BMW,  model X4, de culoare neagră, înmatriculat în România.

Existând suspiciuni cu privire la situaţia juridică a autoturismului în cauză,  polițiștii  au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că acesta aparține în drept unei firme de leasing și se afla în atenția autorităților române, figurând în bazele de date, de la începutul acestei luni, ca bun căutat pentru confiscare.

Mijlocul de transport, estimat la o valoare de aproximativ 40.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul P.T.F. Giurgiu, urmând a fi predat proprietarului de drept, iar la finalizarea cercetărilor urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

Sursa: Poliția de Frontieră

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *