Barca USL nu poate părăsi portul Constanţa

Au trecut mai bine de două luni de când semnarea protocoalelor între filialele PNL, PC şi PSD din majoritatea oraşelor şi comunelor constănţene a fost încheiată. În ciuda faptului că până acum majoritatea liberalilor, conservatorilor şi social democraţilor s-au arătat dornici de „legământ”, se pare totuşi că bărcuţa USL nu poate să părăsească portul Constanţa, fiind ancorată în cinci localităţi. Astfel, potrivit declaraţiilor vicepreşedintelui PSD Constanţa, Cristinel Dragomir, conducerea celor trei partide nu îşi poate face timp pentru „oile pierdute” ale Uniunii Social Liberale: Tuzla, Constanţa, Cernavodă, Năvodari şi Mangalia. Deşi până acum, fiecare semnare se făcea cu surle şi trâmbiţe, pupături şi fotografii, în privinţa celor cinci, spune Dragomir, „nu este grabă pentru că este doar o chestie de formalitate”.

Foarte relaxat, Cristinel Dragomir declară că „se va face şi semnarea aceasta”. Totuşi, întrebat care este motivul continuei amânări, vicepreşedintele CJC, care printre altele a fost desemnat să se ocupe şi de USL, a menţionat acelaşi motiv al „absenţei părţilor implicate”. În privinţa neînţelegerilor între partide existente la Năvodari, Mangalia şi Cernavodă, Dragomir declară: „nu mai există niciun fel de problemă, ce problemă să fie? Nu vedeţi că toată lumea vrea cu Uniunea Social Liberală? USL e pe val!”. Totuşi, nu putem să nu ne întrebăm pe ce val este USL Constanţa, în condiţiile în care în toată această perioadă membrii de marcă ai PNL Mangalia precum Viorel Oleniuc au fost daţi afară pe motiv că au îndrăznit să-şi spună opinia cu privire la cununia dreapta-stânga. De asemenea, nu putem omite epi-sodul Năvodari, în care toată condu-cerea PSD şi PNL îi vede împăcaţi pe Nicolae Matei şi Jean Paul Tucan, iar ei încă îşi aruncă vorbe grele la posturile de la radio şi în presa scrisă. Aceste probleme, despre care Cristinel Dragomir spune că nu are cunoştinţă, par să se extindă şi la nivelul alegerilor din 2012 şi al mult lăudatelor liste comune. Dacă pentru Năvodari, preşedintele PNL Constanţa, Gheorghe Dragormir, a specificat că în ciuda „incidentelor”, USL va merge pe mâna lui Matei, la Mangalia liberalii caută un candidat „diferit de Mihai Claudiu Tusac”. În aceste condiţii, aşteptăm cu mare interes semnarea protocoalelor pentru localităţile aflate „pe val”, despre care Cristinel Dragomir spune că „se va stabili”, omiţând să precizeze când anume.

Sursa: www.cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *