Bătălie pe reabilitarea drumurilor din Valu lui Traian

Un contract care viza efectuarea de lucrări pentru modernizarea unor drumuri de interes din comuna Valu lui Traian a generat un interes sporit din partea agenţilor economici. Nu mai puţin de opt firme au depus oferte pentru a obţine contractul estimat la 17.685.184 lei fără TVA. Într-un final, după analizarea ofertelor, câştigătoare a fost desemnată SC Alex Building SRL din Constanţa, care s-a angajat să execute lucrările pentru suma de 13.018.190,71 lei fără TVA.
Conform informaţiilor existente pe SEAP, contractul respectiv prevede proiectarea şi reabilitarea a 19.363 ml de străzi din comuna Valu lui Traian. Lucrările trebuie definitivate în maximum un an de la încredinţarea contractului, iar investiţia va fi finanţată prin HG 577 şi de la bugetul local.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *