duminică, august 18, 2019
Acasă > Sanatate > Bebe “uriaş”, adus pe lume la maternitatea Isis

Bebe “uriaş”, adus pe lume la maternitatea Isis

Dacă în mod normal, nou-născuţii vin pe lume cântărind în jur de trei – patru kilograme, un băieţel constănţean a depăşit standardele şi i-a uimit atât pe părinţi, cât şi pe medici, când a fost pus pe cântar imediat după naştere. Micuţul „uriaş” are nu mai puţin de 5,600 kilograme şi este cel mai mare bebeluş născut anul acesta în judeţul Constanţa.

Părinţii bebeluşului au aşteptat cu sufletul la gură timp de nouă luni sosirea primului lor copil, David, aşa că s-au pregătit cum au putut mai bine înainte de momentul naş-terii. Medicii i-au înştiinţat din timp că vor avea o surpriză „de proporţii” când va veni noul membru al familiei, aşa că mama şi tatăl au cumpărat bluziţe, totoşei şi alte hăinuţe potrivite pentru bebeluşi mai mari.
Cu toate acestea, cei doi părinţi nu au reuşit să aprecieze greutatea reală a copilului lor, aşa că, după naştere, au fost nevoiţi să cumpere un alt set de haine, mai mari, care să îl încapă pe cel mic.

Cel mai mare nou-născut, anul acesta, la Constanţa
David, copilul cu cea mai mare greutate înregistrată la nou-născuţi, anul acesta, în judeţul nostru, a fost adus pe lume de medicii specialişti ai spitalului privat Isis. Cadrele medicale de acolo spun că este şi cel mai mare bebeluş născut vreodată în maternitatea lor, cu o greutate de 5,600 kilograme şi o lungime de 57 de centimetri.
De la începutul anului şi până acum, s-au mai născut alţi doi copii cu o greutate peste limita normală, la Spitalul Judeţean Constanţa. Este vorba de un bebeluş de 5,200 kilograme şi un altul, cu o greutate de 5,400 kilograme.
Loredana Căpriceanu, mama lui David, locuieşte în Valu lui Traian, are 26 de ani şi este mămică pentru prima oară. Evoluţia sarcinii ei a fost urmărită pe parcursul celor nouă luni de către dr. Mariana Şaptefraţi, medic specialist obstetrică ginecologie, cea care a adus pe lume copilul.
„Mama a avut o sarcină normală, fără probleme deosebite şi a născut la termen. Am ştiut de la început că parametrii ecografici sunt mai mari decât valorile normale, aşa că am urmărit sarcina cu o atenţie sporită pentru a preveni eventualele complicaţii”, a declarat dr. Bogdan Ciornei, medic obstetrică ginecologie la spitalul Isis.
David a primit nota 10 la naştere
Făcând abstracţie de greutatea ieşită din tipare, micuţul „gigant” şi-a făcut debutul în lume primind nota maximă din partea medicilor.
„A fost născut prin cezariană, miercuri, în jurul orei 10.30 şi a primit nota 10 la scorul Apgar. Bebeluşul a rămas în grija medicilor neonatologi pentru a-l supraveghea mai atent şi a se asigura că totul este în regulă. Cel mai probabil, atât micuţul, cât şi mămica lui vor fi externaţi în două zile”, ne-a spus dr. Magdalena Oprea, medic primar neonatolog care a asistat la venirea pe lume a lui David.
Potrivit specialiştilor, un copil se poate naşte cu o asemenea greutate în anumite situaţii: dacă mama are predispoziţie la obezitate şi este supraponderală, în cazul în care mama are probleme cardiace sau dacă suferă de diabet. În urma analizelor efectuate, medicii au constatat că Loredana nu are niciuna din aceste probleme de sănătate.
Totodată, copiii născuţi cu greutate mai mare de cinci kilograme sunt predispuşi la diabet, motiv pentru care David a fost supus la toate testele specifice în cadrul maternităţii Isis, unde medicii au stabilit că micuţul este perfect sănătos.
Un alt risc al nou-născuţilor mai mari ar fi adaptarea greoaie a aparatului respirator, dar David a trecut cu brio şi de aceste analize. Mămica şi bebeluşul se află, în prezent, internaţi într-unul din saloanele spitalului privat, urmând ca în cel mult două zile să fie trimişi acasă.

Sursa: cugetliber.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *