Bellu și Bitang, demisionari din COSR

  •  
  •  
  •  
  •  

Antrenorul coordonator al lotului feminin de gimnastică, Octavian Bellu, şi antrenoarea Mariana Bitang şi-au depus, vineri, demisiile din Comitetul Olimpic şi Sportiv Român prin e-mail, a declarat, pentru MEDIAFAX, secretarul general al COSR, Ioan Dobrescu.

“Bellu şi Bitang au depus o cerere de demisie din cadrul COSR prin e-mail. Sunt membrii COSR ca persoane, nu din partea unei instituţii. Sunt nişte oameni recunoscuţi, personalităţi ale sportului. Decizia le aparţine în totalitate, urmează a fi aprobate în Comitetul Executiv. Dar ieri. am avut două şedinţe ale Comitetului Executiv, nu vom putea face una şi astăzi. Nu au motivat în niciun fel aceaste demisii”, a declarat Dobrescu.

Oficialul COSR consideră că Bellu a digerat greu înfrângerea de la preşedinţia instituţiei, ceea ce a condus la această decizie pripită în opinia sa. “După ziua de ieri, este evident că au digerat greu o înfrângere. Ăsta e adevărul. Eu cred însă că sunt nişte gesturi pripite. Nu cred că se vor răzgândi, eu nu cred nimic. Nu am calitatea asta. Dar speranţa mea ca prieten al domnului Bellu, că suntem foarte buni prieteni, eu mă asociez cu ceea ce a spus doamna Gabi Szabo, că ar fi bine să cugete. E o vorbă deşteaptă. A fost până la urmă o competiţie importantă, dar nu cred că e bine să trecem la acte din astea. A fost o competiţie. Dacă dramatizăm toţi, după o astfel de competiţie, jumătate din ţară nu mai lucrează, altă jumătate din ţară se sinucide. Nu cred că e bine. Cred că uşor trecem prea în dramatic. Au fost nişte alegeri libere, deschise, avem un preşedinte, poate că nu e cel la care se gândea domnul Bellu, dar nu cred că s-a întâplat nimic. Cu tot respectul pentru dânşii, lumea sportului este intactă”, a mai spus Dobrescu.

Sursă foto: gsp.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *