Bilanțul Programului Operațional Regional 2007-2013, prezentat la Tulcea

Directorul Agenției de Dezvoltare Regiunea Sud Est, Luminița Mihailov, a vorbit despre REGIO – Programul Operaţional Regional care finanţează Regiunea de Dezvoltare Sud-Est, respectiv judeţele Brăila, Buzău, Constanţa, Galaţi, Tulcea şi Vrancea. În cifre, realizările acestei perioade de accesare s-a concretizat în 480 proiecte, în valoare de aproximativ 544 milioane de euro.

Prezent la întrunire, președintele Consiliului Județean Tulcea, Horia Teodorescu, a confirmat că Programul Operațional Regional este cel mai dinamic și mai performant și a permis derularea de către administrația județeană a numeroase proiecte. Astfel, în perioada 2007-2013 în județul Tulcea s-a reușit modernizarea infrastructurii de acces către zona turistică Murighiol – Uzlina-Dunavăț-Lacul Razim; restaurarea şi reabilitarea a două clădiri de patrimoniul municipiului Tulcea, incluse în circuitele turistice regionale; reparația capitală, reabilitarea și modernizarea unui imobil în care va funcționa Centrul Național de Informare și Promovare Turistică Tulcea. Șeful CJ Tulcea a subliniat că, prin același program au fost valorificate turistic mănăstirile din zonă și s-au achiziționat echipamente noi necesare intervențiilor în situații de urgență, a fost reabilitat și modernizat  Spitalul Județean de Urgență

În completare, directorul Luminița Mihailov subliniat faptul că, în perioada 2007-2013, județul Tulcea a avut o alocare de 50 de milioane de euro, iar în exercițiul financiar european 2014-2020, prin ITI, județul va avea o alocare de 330 de milioane de euro, de aproape șapte ori mai mare pe acest program operațional.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *