Biletele pentru concertul lui Marc Anthony, din 19 mai 2014, au fost puse în vânzare. Ce preţuri au

Biletele pentru concertul pe care Marc Anthony îl va susţine pe 19 mai 2014, începând cu ora 19.00, la Sala Palatului din Bucureşti, au fost puse în vânzare luni, la preţuri cuprinse între 220 de lei şi 870 de lei, informează agenţia Vreau Bilet.

Concertul este organizat de International Best Project, iar cei interesaţi pot cumpăra bilete de la punctele de vânzare Vreau Bilet din Unirea Shopping Center etaj. 2, Teatrul Elisabeta, Librăria Eminescu (D’Arte Foto), din magazinele EuroGsm, de la Sala Palatului, dar şi online, prin www.vreaubilet.ro.

Preţul biletelor diferă în funcţie de categorie: VIP – 870 de lei, categoria 1 – 600 de lei, categoria 2 – 450 de lei, categoria 3 – 300 de lei şi categoria 4 – 220 de lei.

Marc Anthony este unul dintre cei mai influenţi artişti ai timpului său şi un adevărat ambasador al muzicii şi culturii latino. Acesta a primit numeroase discuri de aur şi platină. Lista sa de premii Grammy a început în 1998 cu trofeul pentru cea mai bună interpretare latino/ tropical, pentru “Contra la corriente”, urmat de Grammy pentru cea mai bună piesă a anului 1999, pentru “Dímelo”.

Condus în parte de succesul single-ului “I need to know”, Marc Anthony a lansat albumul de debut în limba engleză, ajungând la statutul de artist premiat cu triplu disc de platină în Statele Unite ale Americii. În 2005, Marc Anthony a primit două premii Grammy, unul pentru cel mai bun album pop latino, pentru “Amar sin mentiras”, şi un altul pentru cel mai bun album tropical al anului, pentru “Valió la pena”.

Marc Anthony a câştigat 18 premii Lo Nuestro de-a lungul carierei sale, cel mai mare număr de astfel de trofee primite de un artist.

De-a lungul timpului, Marc Anthony a îmbinat actoria şi cariera de muzician. A apărut în filme ca “Regii distrugători/ The Substitute”, “Noaptea cea mare/ Big Night”, “Virus distrugător/ Hackers” şi în producţii pe Broadway.

În mai 2010, Marc Anthony a lansat albumul “Iconos”, cu balade în limba spaniolă, produs de Marc Anthony şi Julio Reyes.

Anul acesta, Marc Anthony a revenit în studioul de înregistrări pentru a lucra la noul album de muzică originală de salsa. În aprilie 2013, a avut loc lansarea acestui proiect, “Living My Life”, produs de Marc şi Sergio George, şi, la câteva ore de la lansare, a devenit numărul 1 în topurile iTunes, Billboard şi radio la nivel naţional, iar single-ul s-a menţinut pe primul loc timp de 18 săptămâni consecutive.

sursa: Mediafax.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *