Biserica Ortodoxă Română face apel la calm și discernământ, în contextul alegerilor

Biserica Ortodoxă Română face un apel la rugăciune, calm și discernământ în contextul alegerilor parlamentare și prezidențiale actuale.

”Respingem ferm orice formă de manifestare care incită la dezbinare și ură și ne dorim ca dialogul la nivelul întregii societăți să cultive pacea și liniștea, respectul reciproc și responsabilitatea. În această perioadă, care coincide cu Postul Nașterii Domnului Iisus Hristos, suntem chemați să dăm dovadă de un comportament sănătos, orientat către deschidere și înţelegere, solidaritate și comuniune.

Ca manifestare a libertății de conștiință, votul fiecărei persoane reflectă fidel valorile și convingerile împărtășite de aceasta și nu trebuie să constituie, sub nicio formă, o cauză a tulburărilor sociale, ci o firească exercitare a unui drept democratic”, se arată în mesajul Patriarhiei Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *