Blocurile din centrul oraşului Năvodari au intrat în reabilitare termică

Blocurile de lângă biserica din centrul oraşului Năvodari au intrat în reabilitare termică. Tot în apropierea bisericii se amenajează o piaţetă, special pentru tinerii însurăţei, care să vină aici şi să se fotografieze. Primăria a contractat SC Termica Distribuţie Năvodari SRL, să se ocupe de cele două proiecte. Anveloparea blocurilor din oraşul Năvodari a început din luna noiembrie a anului trecut. Din cauza gerului năpraznic de la sfârşitul iernii, lucrătorii de la SC Termica Distribuţie Năvodari SRL s-au văzut nevoiţi să întrerupă anveloparea clădirilor în luna februarie. Acum, că a dat căldura, proiectul a fost reluat. De anul trecut şi până acum au fost reabilitate termic 10 blocuri, a spus Alexandru Manu, directorul Termica Năvodari. Valoarea lucrărilor la un bloc se ridică la 100.000 lei, iar un metru de lucrare costă 70 de lei. Costurile legate de reabilitarea termică a imobilelor din Năvodari vor fi achitate din bugetul Primăriei: Proiectul se va derula timp de 5 ani, perioadă în care se vor anvelopa toate imobilele din Năvodari. Nu se anvelopează blocurile unde majoritatea proprietarilor refuză ca imobilele unde locuiesc să intre în reabilitare termică, a precizat despre lucrări, Florin Chelaru, viceprimarul oraşului Năvodari. Realizarea lucrărilor de anvelopare a blocurilor are ca scop reducerea consumului pentru încălzirea locuinţelor din oraşul Năvodari. Prin lucrările efectuate se vizează reducerea consumului anual specific pentru incălzire – sub 100 kwh/mp, în condiţiile în care în prezent, consumul de energie este cuprins între 180 kWh/mp si 240 kWh/mp.

Sursa: www.replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *