Bolnav internat pe holul unui spital. Imaginea tristă a sistemului medical din România

tratat pe scauneCondițiile în care sunt tratați bolnavii din România  sunt cunoscute de fiecare dintre noi.

De ani de zile se vorbește despre problemele din sistemul medical, despre mizeria din spitalele românești și despre revolta oamenilor legată de acest lucru, despre lipsa medicamentelor și a echipamentelor medicale, despre medici care, într-un sistem sărac şi corupt, fac minuni, dar și despre medici acuzați de luare de mită și dezinteres față de bolnavi.

Nu uităm nici faptul că cele mai multe spitale se confruntă cu lipsa personalului medical și cu numărul prea mic de paturi în comparație cu cel al pacienților.

Toate la un loc sunt descrise de modul îngrozitor în care este tratat un bolnav din Mediaș.

Pe o rețea de socializare a fost postată imaginea unui tânăr care suferă de diabet și care a fost cazat pe holul spitalului pentru că în saloane nu mai erau locuri.

Bolnavului i se administra o perfuzie pe un pat improvizat pe scaunele sălii de așteptare.

Imaginea dureroasă a stârnit ample controverse pe rețelele de socializare, românii criticând calitatea serviciilor de sănătate din țara noastră.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *