Botezul Domnului

  •  
  •  
  •  
  •  

Momentul cel de mare importanţă al întâlnirii Mântuitorului nostru Iisus Hristos cu Ioan Botezătorul  la râul Iordan nu este doar un moment istoric ci şi unul de mare importanţă pentru noi. Este moment istoric pentru că s-a petrecut la un moment exact, într-un loc precis şi au fost implicate persoane. Este de mare importanţă pentru noi pentru că Dumnezeu se descoperă lumii în chip desăvârşit. Dumnezeu Tatăl grăieşte din ceruri zicând: „Acesta este Fiul Meu Cel iubit, în Care am binevoit; pe Acesta ascultaţi-L” (Matei XVII, 5),  Dumnezeu Fiul se afla în apele Iordanului sub mâna robului Său Ioan, care-L boteza, iar Dumnezeu Duhul Sfânt s-a arătat pogorându-se în chip de porumbel pe capul Mântuitorului. Acest tablou minunat văzut oarecând de toţi cei care îi erau în preajmă lui Ioan, se face noua astăzi văzut în icoana praznicului care este aşezată pe iconostas în toate bisericile. Dar nu trebuie să rămână doar o impresie vizuală, ci prin aceasta să se impregneze întru noi credinţa nestrămutată în Sfânta Treime, nouă tuturor descoperită la Iordan, pricină pentru care acest praznic mai poartă denumirtea de Epifanie sau Teofanie (Arătarea lui Dumnezeu). Mai învăţăm la acest mare praznic că pentru a-L primi cum se cuvine pe Hristos trebuie să ne pregătim cu părerea de rău pentru păcatele săvârşite, ca oarecând cei ce primeau de la Ioan botezul pocăinţei.

Ne-ar fi de mare folos ca lacrimile cele de părere de rău pentru păcatele săvârşite să se arate ca un Iordan, ce în curgerea sa să spele toate păcatele noastre, să ne cureţe şi să ne arate vrednici de primirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, întru care Tatăl a binevoit să-I ascultăm învăţătura cea de mântuire.

Pr. Pătraşcu Nicu Adrian

Parohia Năvodari III – Sf. Ier. Nicolae

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *