vineri, septembrie 20, 2019
Acasă > Eveniment > Braconierii deghizați în scafandri, trag sforile la Midia

Braconierii deghizați în scafandri, trag sforile la Midia

Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în zona Midia doi bărbaţi din judeţul Constanţa care pescuiseră ilegal din Marea Neagră 85 de kilograme de rapană, folosind costume de scafandru.

În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele în cauză sunt R.F., în vârstă de 48 de ani şi P.C., în vârstă de 30 de ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Constanţa, care nu aveau documente legale pentru efectuarea activităţilor de pescuit.

Pe mal au fost descoperite două coşuri din plasă ce conţineau cantitatea de 85 kg rapană în stare proaspătă, care a fost confiscată şi predată unei societăţi comerciale de profil, conform procedurilor legale.

Cei doi sunt cercetați penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de pescuit comercial sau sportiv fără licenţă sau autorizaţie de pescuit.

Sursa: radioconstanta.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *