miercuri, octombrie 23, 2019
Acasă > Eveniment > Bricul ”Mircea”, file de poveste

Bricul ”Mircea”, file de poveste

De 8 decenii, bricul ”Mircea” despică valurile mărilor și oceanelor lumii și își poartă cu mândrie cununa celor 23 de vele. Și tot de atâta timp,  leagănă pe catarge, în bătaia vântului, stindardul tricolor al României.

Împlinirea celor 80 de ani de la intrarea în serviciul activ al Marinei Militare Române este celebrată în portul german Hamburg, locul de naștere al ambarcațiunii. În punctul de unde a ridicat pentru prima oară ancora și a pornit ca o pasăre măiastră pe aripile velelor întinse de vânt va acosta în perioada 25 – 29 iunie. În prima zi a escalei, vestitul trubadur al Forțelor Navale Române a intrat pe fluviul Elba, pe cursul căruia a navigat 60 de mile marine în amonte, până la Hamburg și a acostat la Dana Uberseebrucke. Ceremonia care va marca actul de naștere al renumitului velier românesc este programată a se desfășura în data de 27 iunie. Festivitatea se va bucura de prezența șefilor forțelor navale române și germane, ambasadorului României la Berlin, dar și de participarea atașaților apărării din țările care au cadeți la bordul ambarcațiunii. Directorul Șantierului Blohm & Voss și autoritățile civile ale Landului Hamburg își vor aduce omagiul lor împlinirii celor 80 de ani de existență ai velierului. Nava-școală ”Mircea” va saluta la rându-i auditoriul pe parcursul staționării sale în portul german, când vizitatorii vor avea ocazia să-i treacă pragul.

Povestea bricului ”Mircea” începe în Germania, la Şantierul Naval „Blohm & Voss” din Hamburg, unde a fost construită  în perioada 1938-1939.

„Pentru a marca acest moment istoric, nava va ajunge în Hamburg, portul unde a fost construită în 1939, iar la întoarcerea în portul Constanţa va urma traseul efectuat în urmă cu opt decenii.”, au transmis reprezentanţii Statului Major al Forţelor Navale, la plecarea  în tradiţionalul marş internaţional de instrucţie.

La 27 aprilie 1939, a avut loc ceremonia ridicării pavilionului național, iar pe data de 1 mai a aceluiași an, ambarcațiunea a intrat în serviciul Marinei Militare. Velierul a poposit în Portul Constanţa la 17 mai 1939 și a fost salutat de oficialităţile vremii, elevii de atunci ai Şcolii Navale, dar și de navele acostate în port. Martor la acest eveniment  a fost și vechiul bric adus de la Galaţi, care a predat simbolic ştafeta pregătirii marinăreşti noii nave.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *