Buget de criză la Năvodari: 100 de miliarde pentru 40.000 de locuitori

Consiliul Local din Năvodari a fost convocat luni, 6 februarie, de către primarul Nicolae Matei, pentru aprobarea bugetului pe anul 2012. Bugetul este unul de criză, după cum a afirmat chiar edilul. Pot spune că la Năvodari bugetul este unul de criză, dar căutăm să-l echilibrăm pentru a acoperi investiţiile aflate în curs de desfăşurare, pentru cofinanţarea proiectelor depuse dar şi pentru altele care sunt foarte necesare populaţiei. De asemenea, încercăm să selectăm priorităţile pentru o bună organizare în gospodăria comunală, a declarat, pentru Replica, Nicolae Matei, primarul din Năvodari. Proiectele pentru anul 2012 vizează posibilitatea achiziţionării locuinţelor la mansardă prin creditul Prima casă, o colaborare mai strânsă cu Inspectoratul Şcolar Judeţean dar şi cu grădiniţele din Năvodari, în vederea stabilirii unei noi organigrame, sectorizarea străzilor în vederea stabilirii unor noi circumscripţii şcolare şi monitorizarea corectă a preşcolarilor ce urmează să intre în clasa I. Bugetul adoptat de consilieri se ridică la suma 690 miliarde de lei vechi, insuficient dat fiind faptul că în această sumă intră şi cheltuielile părţii de termoficare, alocate separat până acum. Situaţia este atipică la noi, deoarece în cele 690 de miliarde intră şi partea de termoficare, bugetul pentru salariile cadrelor didactice, medicilor şi aşa mai departe. Dacă dăm la o parte toate acestea, ne rămân vreo 100 şi ceva de miliarde. Cam puţin pentru 40.000 de locuitori. Dar asta este, voi face tot posibilul să asigur buna funcţionare a oraşului, a adăugat Nicolae Matei. De asemenea, pe lista de priorităţi a primarului se află şi două reţele electrice ce necesită să fie introduse pe raza oraşului, racordarea câtorva străduţe la gaze, dar şi lucruri ce ţin de reparaţiile sistemelor de canalizare şi de asfaltare cât şi problemele sociale, toate pentru o bună coordonare a gospodăriei comunala.

Sursa: www.replicaonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *