marți, 11 august 2020
Acasă > Administratie > Burse pentru elevii din Năvodari

Burse pentru elevii din Năvodari

Veşti bune pentru elevii din Năvodari.

Autorităţile locale au decis să acorde un număr mai mare de burse pentru copiii cu rezultate bune la şcoală, precum şi pentru cei care provin din familii defavorizate.

Consiliul Local Năvodari a aprobat un proiect de Hotărâre, iniţiat de primarul Florin Chelaru, care prevede că în acest an elevii din învăţământul preunivesitar vor primi trei categorii de burse: de studiu, de ajutor social şi de performanţă.

Astfel, în 2017 se vor acorda:

-604 burse de merit şi studiu, a câte 40 de lei pe lună;

-59 de burse de ajutor social, a câte 35 de lei pe lună;

-2 burse de performanţă în valoare de 100 de lei pe lună.

Acestea se vor atribui fiecărei unităţi de învăţământ din Năvodari, în funcţie de numărul elevilor înmatriculaţi.

“În 2017 s-a reuşit suplimentarea numărului de burse pentru mai mult de 100 de elevi faţă de anul 2016, suma totală a acestora ajungând la 665, dar şi creşterea valorii fiecărui tip de bursă la niveluri mai mult decât dublul  sau chiar triplul celor anterioare”, precizează Primăria Năvodari.

One thought on “Burse pentru elevii din Năvodari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *