Cadavru descoperit între stabilopozi

  •  
  •  
  •  
  •  

Trupul neînsufleţit al unui bărbat a fost prins, în această dimineaţă, între stabilopozi, în zona Pescărie, iar pentru scoaterea lui a fost nevoie de intervenţia salvatorilor de la ISU Dobrogea. Bărbatul pescuia, când brusc i s-a făcut rău și a căzut în apă. Chiar dacă un echipaj de pompieri și unul de prim ajutor s-au deplasat imediat la locul indicat nu au putut decât să constate decesul.

„Polițiștii Secției 1 au fost sesizați cu privire la faptul că în Zona Pescărie a fost identificat un cadavru. În urma efectuării cercetării la fața locului s-a stabilit că acesta este un bărbat în vârstă de 67 de ani din Constanța, care, în cursul acestei dimineți s-a deplasat în zona respectivă, Zona Pescărie, pentru a pescui cu un prieten de care s-a depărtat. Urmează să se stabilească cauzele decesului după efectuarea necropsiei și polițiștii Secției 1 să continue ancheta”, a declarat Carmen Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al IPJ Constanța.

La fața locului a sosit și soția pescarului care nu a făcut altceva decât să confirme bănuielile anchetatorilor. Bărbatul se plângea de dureri de stomac când a plecat de acasă, şi cel mai probabil i s-a făcut rău şi a căzut în mare. În ciuda insistențelor soției acesta nu a renunțat să plece la pescuit. Cadavrul a fost ridicat şi depus la Morga Cimitirului Central Constanţa în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *