Acasă > Eveniment > Cafeaua la volan provoacă accidente

Cafeaua la volan provoacă accidente

Un TIR încărcat cu materiale de construcții s-a răsturnat într-un șant după ce șoferul, un bărbat în vârstă de 55 de ani, s-a înecat în timp ce bea cafea. Conducătorul auto a rămas încarcerat între fiarele cabinei. Potrivit reprezentanților Poliției Rutiere, accidentul s-a produs pe DN 66, lângă orașul Rovinari (județul Gorj).

‘Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Rovinari au fost sesizați, prin numărul de urgențe 112 de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Târgu-Jiu, cu privire la faptul că pe D.N.66 Rovinari – Vîrț s-a răsturnat un autotren. Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului a reieșit faptul că un bărbat, de 55 de ani, din comuna Ograda, județul Ialomița, în timp ce conducea un autotren pe D.N.66, pe raza localități Rovinari, cartier Vîrț, din direcția orașului Turceni către municipiul Târgu-Jiu, din cauza neatenției, a pătruns pe contrasens, a ieșit în afara părții carosabile și s-a răsturnat într-un șanț. Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ’, a declarat Lucian Stroe, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj pentru Gorjeanul.ro.

Din fericire, șoferul a fost scos din resturile cabinei și a fost transportat la spital pentru îngrijiri. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *