Locuitorii oraşului Năvodari vor avea, de mâine, căldură 24 de ore din 24 în locuinţe.
Primăria oraşului anunţă că toţi cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat de încălzire vor beneficia, de mâine, de căldură în regim non stop. Decizia a fost luată de comun acord cu societatea distribuitoare a agentului termic, după ce în ultimele zile temperaturile din timpul nopţii au scăzut tot mai mult. Plus de asta, pentru perioada următoare, meteorologii anunţă temperaturi cu mult mai scăzute pentru această perioadă pe timpul nopţii. Amintim că luna trecută reprezentanţi ai Primăriei, împreună cu primarul Nicolae Matei au avut o întalnire cu directorul CET Midia Navodari, Chemal Turgay. Scopul intalnirii a fost stabilirea detaliilor cu privire la pretul pe gigacaloria furnizata populatiei in acest sezon rece. In urma discutiilor s-a stabilit ca pretul de producere al energiei termice furnizata de CET Midia Navodari sa ramana neschimbat, respectiv 100 lei/gigacalorie + TVA pentru intreaga perioada a iernii. Astfel, în această iarnă, locuitorii din Năvodari vor plăti acelasi pret pe care l-au achitat si anul trecut – 186 lei / gigacalorie – pentru facturile la caldura, Navodariul devenind una dintre putinele localitati din tara unde pretul gigacaloriei nu a fost majorat. De asemenea, la initiativa primarului Nicolae Matei, prin tragere la sorţi, năvodărenii vor beneficia si de facilităţi la plata facturilor, acestea mergând până la acordarea unei luni gratuite. În listă vor fi incluşi toţi cetăţenii racordaţi la sistemul centralizat, inclusiv cei care au facturile achitate la zi.