duminică, septembrie 22, 2019
Acasă > Sanatate > Cameră de stimulare senzorială

Cameră de stimulare senzorială

Cu o zi înainte ca centrul de terapie din Cernavodă să împlinească un an de la înfiinţare, copiii au avut un program special. A fost amenajată o cameră de stimulare senzorială, iar cei mici au participat la sesiuni de terapie constând în exerciții de stimulare vizuală, auditivă, olfactivă și tactilă.

Reprezentanţii centrului de terapie educatională pentru copiii cu dizabilităţi din Cernavodă le-au pregătit micuţilor o surpriză. Una dintre săli a fost transformată într-o cameră de stimulare senzorială, amenajată special pentru copiii cu deficienţe senzoriale şi psiho-emoţionale. Pe rand, cei mici  au luat contact cu diferiţi stimuli, iar personalul medical specializat a analizat cu atenţie reacţia lor.

“Este vorba despre un experiment pilot. O cameră multisenzorială în care toți copiii cu diferite dizabilități, întârzieri în dezvoltare, au fost expuși la o stimulare pe toate palierele. O stimulare auditivă, olfactivă, tactilă, astfel încât acest gen de activitate să îi relaxeze, să îi facă să se focuseze mai bine pe o sarcină. În final, activitatea duce la o mai bună organizare cerebrală”, ne-a declarat psihologul Raluca Comănescu.

În funcţie de specificul afecţiunii de care suferă, copiii au reacţionat diferit.

“Sunt copii care reacționează la stimuli auditivi mai bine, alții tactili sau olfactivi. În general, spre finalul traseului, am remarcat că toți se relaxează”, a precizat psihologul Raluca Comănescu.

Camera de stimulare senzorială contribuie semnificativ la succesul terapiei recuperatorii a copiilor, alături de celelalte metode precum kinetoterapie, fizioterapie sau logopedie, de care pot beneficia în cadrul centrului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *