sâmbătă, 19 septembrie 2020
Acasă > Cultura > Camera Deputaților: Proiectul de lege privind statutul artistului în România a fost respins cu majoritate de voturi

Camera Deputaților: Proiectul de lege privind statutul artistului în România a fost respins cu majoritate de voturi

Proiectul de lege privind statutul artistului în România, exercitarea profesiei de artist, precum și înființarea, organizarea și funcționarea Ordinului Artiștilor din România a fost respins marți de plenul Camerei Deputaților. Propunerea a fost respinsă cu 310 voturi pentru, opt voturi împotrivă și 17 abțineri.

La dezbaterile din plenul Camerei, deputatul PSD Victor Cristea a criticat faptul că în anumite producții cinematografice autohtone sunt folosite expresii triviale, dând ca exemplu filmul “Poziția Copilului”.

“Am fost la filmul ‘Poziția copilului’ și încă de la început am vrut să ies din sală. Erau folosite numai expresii triviale, înjurături. Noi ne chinuim să dăm o educație copiilor la școală și în film sunt numai obscenități, trivialități. Nu cumva acel film a fost premiat pentru că se dorește denigrarea poporului român. Noi venim să-i mai dăm artistului bani? Să ne denigreze, să ne facă inculți?”, a declarat deputatul PSD.

La rândul său, deputatul neafiliat Remus Cernea a afirmat că parlamentarii nu ar trebui să-și dea cu părerea despre creațiile artistice.

În raportul de respingere a proiectului de lege al comisiei de cultură din Camera Deputaților se arată că inițiativa legislativă are ca obiect de reglementare exercitarea profesiei de artist, precum și înființarea Ordinului Artiștilor din România ca organizație profesională de interes public, nonprofit, cu personalitate juridică de drept privat cu un patrimoniu și buget propriu, creat, potrivit expunerii de motive, în scopul ocrotirii intereselor artiștilor, la nivel național și internațional.

În același raport se mai arată că inițiativa legislativă instituie o serie de prevederi care, deși se doresc a avea un caracter de protecție a drepturilor artiștilor, în fapt acestea instituie un cadru general prin care se restricționează drepturi în baza unor criterii arbitrare, în vastul decor al profesiunilor artistice liberale, al libertății de creație și de exprimare, neaducând nici un beneficiu categoriei profesionale pe care ar urma să o protejeze.

Anterior, propunerea legislativă, inițiată de deputatul PSD Victor Socaciu în octombrie 2011 a fost respinsă de Senat în ședința din 21 mai 2012.

Sursa: AGERPRES

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *