Campanie de donare de sânge, la Școala de Instruire Interarme a Forțelor Navale

Foto: Ionuț Felea

Pentru a marca într-un mod onorabil împlinirea celor 126 de la înființarea Școlii de Instruire Interarme a Forțelor Navale, militarii și cursanții acesteia au participat la o campanie de donare de sânge, realizată cu sprijinul Centrului Regional de Transfuzii Sanguine din Constanța.

Activitatea s-a desfășurat miercuri, 2 noiembrie, la sediul instituției din Mangalia, iar printre donatori s-au numărat zeci de cursanți care urmează să încadreze, la finalul stagiului de pregătire, diferite funcții în unitățile și la bordurile navelor militare din Forțele Navale Române.

În cei 126 ani de existenţă, unitatea a trecut prin mai multe transformări şi reorganizări, iar din anul 2008 funcţionează în garnizoana Mangalia. Școala asigură continuarea, la standarde înalte de calitate, a procesului de formare și de pregătire a absolvenților Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, a maiștrilor militari de marină, precum și pregătirea militară generală și de specialitate a personalului civil chemat în activitate, a soldaților profesioniști și a rezerviștilor voluntari.

Sursa: Fortele Navale

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *