Acasă > Sanatate > Campanie de vaccinare împotriva tuberculozei la Iași

Campanie de vaccinare împotriva tuberculozei la Iași

Direcţia de Sănătate Publică a primit 3.600 de doze de vaccin BCG, din partea Ministerul Sănătăţii. Serul a fost trimis către maternităţile din Iaşi, Paşcani şi Hârlău, în vederea demarării acţiunii de vaccinare. De asemenea, reprezentanţii DSP Iaşi au spus că Ministerul Sănătăţii va trimite în săptămânile care urmează o altă tranşă de doze. Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al DSP Iaşi, a declarat că vaccinul va fi utilizat pentru copii nevaccinaţi, precum şi pentru vaccinarea nou-născuţilor, conform calendarului. În perioada următoare, Direcţia de Sănătate Publică Iaşi va primi încă o tranşă de 1.800 de doze de vaccin BCG. Reamintim, că maternităţile ieşene au rămas fără doze încă la de începutul anului 2015 şi, de atunci,  zeci de bebeluşi au părăsit unităţile sanitare neimunizaţi. Conform medicilor, nou-născuții nevaccinaţi până la vârsta de două luni sunt vulnerabili la infectarea cu bacilul Koch. Acest vaccin este inclus în calendarul naţional de imunizare al Ministerului Sănătăţii şi este gratuit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.