luni, 10 august 2020
Acasă > Eveniment > Campanie în premieră în şase ţări: Toate navele comerciale din porturile de la Marea Neagră vor fi verificate

Campanie în premieră în şase ţări: Toate navele comerciale din porturile de la Marea Neagră vor fi verificate

Toate navele comerciale din porturile de la Marea Neagră vor fi verificate începând de luni, de echipe formate din reprezentanţi ai sindicatelor navigatorilor, docherilor şi autorităţilor portuare, iar în cazul depistării unor nereguli, sancţiunile pot merge de la avertisment până la reţinerea navei.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor şi reprezentantul Federaţiei Internaţionale a Transportatorilor în România, Adrian Mihălcioiu, coordonator al acestor verificări în ţara noastră, a spus că este pentru prima oară când aceste inspecţii sunt realizate simultan în toate porturile de la Marea Neagră din şase ţări.
,,Luni (n.r. astăzi) începe o campanie, prima din toate timpurile, de inspecţie pe Marea Neagră, la care participă toate sindicatele navigatorilor, docherilor, autorităţi, avem sprijinul Autorităţii Navale Române cu ofiţeri de port care vor face parte din echipele de control. Toate aceste inspecţii se vor desfăşura în acelaşi timp în toate porturile maritime din Marea Neagră, deci nu vor mai fi locuri unde navele să se ascundă. Această acţiune include verificări în Turcia, Georgia, Rusia, Ucraina, România, Bulgaria”, a afirmat Adrian Mihălcioiu.
El a menţionat că urmează să fie depistate nave care nu corespund standardelor având în vedere că pe Marea Neagră navighează mii de vase cu vechime de zeci de ani care pot pune în pericol viaţa marinarilor.
,,Sunt peste 800 de nave care navighează în zona Mării Negre care au o vechime de peste 30 de ani, ţi-e practic frică să pui piciorul pe aceste nave, peste 2.400 de nave au peste 20 de ani vechime. Acolo slujba de navigator devine una cu foarte multe pericole, s-au pierdut foarte multe vieţi în ultima vreme în Marea Neagră din cauza standardelor reduse ale navelor”, a mai spus liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor.
El a precizat că aceste verificări urmează să stabilească cine este proprietarul navei, ce mărfuri transportă, care este ruta vaporului, cine este proprietarul mărfii, menţionând că vor fi verificate contractele colective de muncă, condiţiile de viaţă şi de muncă de la bordul navei, dacă sunt probleme cu siguranţa navei, ce salarii au marinarii, dacă există facilităţi de recreere, dacă sunt provizii suficiente la bord.
Adrian Mihălcioiu a mai afirmat că în cazul găsirii unor nereguli se va da un avertisment, iar dacă problemele sunt grave nava respectivă poate fi reţinută în port până la remedierea deficienţelor.
,,Întrebăm dacă la bordul navei au fost cazuri de îmbolnăviri, accidente sau decese, vedem care este numărul navigatorilor de la bordul navei, naţionalităţile de la bordul navei, să vedem dacă sunt discriminate unele naţionalităţi faţă de altele. Dacă se vor găsi probleme, se va da un avertisment, dacă sunt probleme mai grave autorităţile pot decide reţinerea navelor”, a explicat Mihălcioiu.
El a menţionat că în cazul în care nava primeşte un avertisment, dacă nu remediază problema la următoarea verificare efectuată în oricare port, va fi reţinută.
Liderul Sindicatului Liber al Navigatorilor a spus că vor fi controlate toate navele, cu excepţia celor militare, care au un alt statut şi a celor aparţinând administraţiei portuare. Adrian Mihălcioiu a menţionat că rezultatele acestor verificări vor fi prezentate vineri.

Sursa: Mediafax

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *