Acasă > Social > Cantina socială şi centrul de zi, în proiect pentru reabilitare

Cantina socială şi centrul de zi, în proiect pentru reabilitare

Persoanele nevoiaşe din Năvodari, pentru care Cantina Socială şi Centrul de Zi au devenit „acasă“, vor beneficia de condiţii mult mai bune după ce clădirea care găzduieşte cele două servicii va fi reabilitată şi modernizată. Aleşii locali năvodăreni au aprobat în ultima şedinţă de Consiliu Local (CL) proiectul prin care au dat aviz favorabil indicatorilor tehnico-economici şi studiului de fezabilitate pregătite de administraţia locală în acest sens. Proiectul va fi, conform afirmaţiilor primarului Nicolae Matei, finanţat din fonduri structurale în proporţie de 98%, valoarea totală a proiectului fiind de 4,4 milioane de lei. „Proiectul de reabilitare a cantinei sociale şi a centrului de zi va fi derulat de noi în colaborare cu Zona Metropolitană Constanţa. Spre bucuria noastră, suntem prinşi în planul integrat de dezvoltare şi sperăm să nu aşteptăm foarte mult până când vom primi prima parte de bani pentru derularea lucrărilor. Vom reface tot ce înseamnă dotare, climatizare, structură a clădirii. Vom lua totul de la zero, astfel încât după reabilitare clădirea să fie una modernă“, a declarat Matei. Zilnic, aprox. 400 de persoane primesc o porţie de mâncare caldă, cantina socială fiind singurul loc unde pot găsi aşa ceva. Matei mai spune că şi centrul de zi va fi dotat cu toate cele necesare pentru ca oamenii străzii să poată găsi aici un cămin. „Vom avea locuri de recreere pentru vârstnici, jocuri şi tot ce va avea nevoie un copil sau un vârstnic fără casă. Din păcate, nu le vom putea oferi un domiciliu permanent“, a adăugat Matei.

Sursa: www.telegrafonline.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *