miercuri, ianuarie 22, 2020
Acasă > Cartea săptămânii > Cartea săptămânii: “România în 7 gesturi”, de Radu PARASCHIVESCU

Cartea săptămânii: “România în 7 gesturi”, de Radu PARASCHIVESCU

Bun regăsit prieteni ai lecturii! Astăzi recomandăm o carte despre gesturile românești scrisă de Radu Paraschivescu și publicată la editura Humanitas. Autorul ne vorbește despre mai multe dintre tarele sociale pe care le putem identifica în societatea românească. Structurată în șapte capitole cartea descrie paradoxul societății românești și se dorește a fi o satiră la adresa modelelor umane și a comportamentului lor în spațiul public. Definind specificul românesc autorul îl pregătește pe cititor pentru ceea ce urmează să regăsească în lectura cărții. Consimte că România este bolnavă și trebuie tratată așa cum tratezi un organism de o boală anume.   Radu Paraschivescu prezintă România cu o sinceritate a cotidianului care te lasă fără replică:

E o ţară care dă prea mult spaţiu de manevră imposturii, veleitarismului, incompetenţei, hoţiei, golăniei şi indigenţei mentale. O ţară unde ranga va ajunge, nu peste multă vreme, semn electoral (am avut şi cartoful, dacă-mi aduc bine aminte). O ţară care trăieşte dizolvarea criteriilor. O ţară de şpriţ, de pile şi de cavernă. O ţară încleiată în corupţie şi minciună. O ţară în care diverşi delincvenţi care au dispreţuit cartea în libertate ajung s-o scrie după gratii. Cam ăsta e tabloul. A, că există şi lucruri frumoase? Sigur că există. Dar aproape că nu se mai văd din cauza celorlalte.” susține autorul.

Autorul descrie și cum titlul cărții a fost inspirat de „metehne” și „vicii”:

Mă întreb şi eu. Aşa a ieşit. Iniţial făcusem schema cărţii cu zece gesturi, dar am constatat că unele seamănă atât de mult între ele, încât aş dilua conţinutul dacă i-aş aloca fiecăruia un capitol. Nu există nici un fel de simbolistică, subtilă sau străvezie: nu e vorba nici de sarcina pitagoreică a cifrei 7, nici de zilele săptămânii, nici de şapte magnifici, şapte samurai sau şapte păcate. Mult mai interesant decât numărul gesturilor este felul cum corespund ele unor metehne şi vicii pe care le găseşti unde vrei şi unde nu vrei.”

Așa cum ne-a obișnuit în celelalte cărți publicate : Noi vorbim nu gândim. Nouă colecție de perle românești (2015) sau  Muște pe parbrizul vieții. Nou catalog de perle (2014) personajele sunt publice, arhicunoscute și, evident, considerate a fi fiind „modele.” Autorul totuși nu analizează persoanele în esența lor ci tipul de comportament pe care acestea îl impun în spațiul public. Radu Paraschivescu ne dezvăluie mesajul cărții:

În rândurile acestei cărţi nu e vorba de persoane, ci de ceea ce trădează comportamentul lor public: acomodarea, delimitarea strategică de un trecut care compromite, demagogia şi gargara patriotardă, trecerea dintr-o tabără în alta la momentul oportun, amnezia conjuncturală, tehnica mistificării, minciuna ca modus operandi, conştiinţa impunităţii, comerţul cu drame, mârlănia cu ifos, pamfletul folosit ca alibi pentru înjurături, laşitatea păzită de bodyguarzi etc. Persoanele care au comis aceste gesturi se bucură de notorietate şi îşi duc (sau şi-au dus) o bună parte din viaţă în ochiul public. Indiferent dacă vin din politică, mass-media sau sport, ele pot fi preluate ca modele.(p.8)”

Primul gest din cele șapte îl portretizează pe omul de televiziune Mihai Tatulici care, în focul revoluției își depune „ jurământul de credință” noilor stăpâni și o face într-un mod spectaculos – trăgându-i două palme mezinului prezidențial, Nicu Ceaușescu. Nu întâmplător narațiunea despre gestul în sine este portretizată într-un mod original și intitulată „Îți trag palme mă înțelegi?” Scena în care Tatulici întoarce „armele și palmele” este rapid taxată de către „prințișor” care-i reproșază omului de televiziune : „mi-ai mâncat din palmă” cu referire la prietenia apropiată pe care cei doi au avut-o înainte de incidentele din decembrie 89. Episodul s-a petrecut în studioul 4 al televiziunii publice populat de personaje precum: Teodor Brateș, Dumitru Iuga, Emil ( Cico) Dumitrescu, cameramanul Adrian Valentir și electricianul de studio, Dorel Țurcan. Descrierea evenimentului în sine de către Radu Paraschivescu prezintă tipul de repliere a peronajelor care au părăsit barca, în curs de scufundare, a fostei puteri și au urcat în nava politică care fusese lansată de către noile autorități.  Un alt om de televiziune, Cornelius Roșiianu este protagonistul capitolului al doilea al cărții  „A roși. A nu Roși. Roșiianu”. Autorul ne spune că domnul Roșiianu ar câștiga, cu mare succes, un premiu pentru fățărnicie. Acesta susținea că oamenii din televiziune și-au făcut doar datoria și că„ nu aveai ce face, trebuia să acceptăm comunismul așa erau legile atunci (p.57)”

Iliada și Mineriada – un memento, măi dragă” este al treilea gest pe care Radu Paraschivescu îl aduce în prim-plan evocând metodele regimului condus de Iliescu și manipulările pe care cei din jurul lui le-au făcut pentru a rămâne la guvernare în 1990. Piața Universității s-a organizat și a protestat față de metodele pe care Iliescu și guvernul care-l susținea la putere le-au utilizat pentru a rămâne la putere deși erau contestați. Autorul descrie plastic societatea printr-o personificare- Zeița.  „Nu mai ești în Iliada pe care o știai, ci în Iliada lui Ion Ilici Iliescu, în Iliada combinată cu Mineriada. În Ilimineriada sau în Mineriliada cum vrei (….). Deși te afli în iunie 1990 Zeiță , te despart puține ore de Evul Mediu.(p.71).”

Evenimentele abominabile care au loc în cetrul Bucureștiului trimit România cu două secole în urmă, deși voința societății era aceea de a se cupla la cultura europeană și de a urma drumul către o dezvoltare democratică și flexibilă, așa cum își doreau românii după ce în stradă s-a murit pentru libertate. Nu a fost să fie așa. În cele mai multe cazuri funcțiile importante ale statului erau deținute de aceiași oameni, educația se făcea după aceleași manuale, metodele de control al spațiului public rămăseseră identice și au continuat să existe multă vreme după aceste evenimente. Cum să reformezi un stat în asemenea condiții? se întreabă Radu Paraschivescu. În aceeași notă a evenimentelor autorul readuce în discuție ororile la care au fost supuși cei care au avut nefericirea să treacă prin zonele populate cu mineri. Cum au plantat minerii panseluțe cu bâta, cum au fost bătuți crunt oameni care purtau ochelari și barbă. Pe clădirea Facultății de Arhitectură rulau imagini în care erau prezentați Petre Roman, Nicolae Militaru și Silviu Brucan care discutau despre denumirea formațiunii politice considerată a fi fiind „emanația poporului”. Autorul evocă o expresie care confirmă suspiciunile de conspirație ante 89 – „păi îi spunem Frontul Slavării Naționale, ce naiba, doar am stabilit acum șase luni”(p. 76). Continuă și manipularea pe care președintele Iliescu împreună cu armata de mineri o întreține indicând sursa prezenței acestora din urmă în capitală. „Bande de elemente turbulente, de esență legionară care vor să reînființeze un stat fascist”(p.76).

Gesturile analizate de Radu Paraschivescu continuă cu „V-a murit soțul. Cum vă simțiți?” ce analizează fenomenul ProTV în România și show-ul televizat care s-a impus în media românească încălcând toate regulile posibile. „Din pumnul meu de vedere” reprezintă o altă tară socială care descrie mecanismele golăniei publice manifestată de indivizi considerați a fi „modele de reușită în viață” pentru mulți dintre români.  Quo Vadim, Domine? reprezintă ultimul dintre gesturile pe care le analizează Radu Paraschivescu în care ni-l prezintă pe defunctul Corneliu Vadim Tudor în cele două dimensiuni existențiale ale sale: 1) imaginea publică , fabricată cu grijă și atent cosmetizată; 2)imaginea naturală a unui om care nu-și poate controla emoțiile și nervii și care este capabil de orice pentru a-și impune voința.

În paginile acestei cărți găsim expresii și texte care sunt savuroase de-a dreptul însă ele sunt „gesturile” unei societăți bolnave o societate care nu-și regăsește reperele și valorile , care nu știe încotro se îndreaptă. Volumul se citește extrem de ușor datorită textului accesibil și concis. Vă asigur că , după ce-l veți citi, vă va pune pe gânduri. Lectură plăcută !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *