Cât ne mai suportă Pământul?

Pământul ar putea continua să menţină viaţa pentru cel puţin 1,75 de miliarde de ani, atâta timp când nu intervine vreun dezastru nuclear sau cât un asteroid nu se decide să intervină, sugerează un nou studiu.

Undeva în viitorii 1,75 şi 3,25 de miliarde de ani, Pământul va ieşi din zona locuibilă şi va intra în „zona fierbinte”, indică estimările realizate de oamenii de ştiinţă. Aceste zone sunt definite de apă. În zona locuibilă, o planetă (fie ea din sistemul nostru solar sau din altul) se află la o distanţă potrivită faţă de steaua sa pentru a dispune de apă. Când ea se află mai aproape de stea, atunci se spune că a intrat în zona fierbinte, unde apa s-ar evapora.

Desigur, într-o astfel de situaţie, condiţiile necesare pentru supravieţuirea vieţii complexe ar dispărea cu mult înainte ca planeta să între în zona fierbinte.

Însă, principala preocupare a oamenilor de ştiinţă a fost cercetarea vieţii pe alte planete, nu prezicerea momentului când ea se va sfârşi pe Pământ. Evoluţia vieţii complexe pe Pământ sugerează că procesul necesită foarte mult timp. Celulele simple au apărut pe Pământ acum aproximativ 4 miliarde de ani. „Acum 400 de milioane de ani am avut insecte, cu 300 de milioane de ani în urmă aveam dinozauri, în timp ce plantele înfloritoare existau acum 130 de milioane de ani. Oamenii moderni din punct de vedere anatomic există pe Pământ de doar 200.000 de ani, aşadar este nevoie de foarte mult timp pentru ca viaţa inteligentă să se dezvolte”, a explicat coordonatorul studiului, Andrew Rushby de la University of East Anglia.

Rushby şi colegii săi au dezvoltat un nou instrument pentru a ajuta la evaluarea duratei de timp disponibile pentru evoluţia vieţii pe alte planete: un model care prezice timpul pe care o planetă l-ar petrece în zona locuibilă. În cercetarea publicată în jurnalul Astrobiology, specialiştii au aplicat modelul în cazul Pământului şi altor 8 planete (printre care şi Marte) care se află în acest moment într-o zonă locuibilă.

Calculele au indicat că perioada pe care o va petrece Pământul în această zonă este de 7,79 miliarde de ani (în condiţiile în care se stimează că Pământul are 4,5 miliarde de ani). Cât despre restul planetelor, se pare că surata de timp pe care acestea o vor petrece în zona locuibilă variază între 1 miliard şi 54,72 de miliarde de ani.

„Dacă am fi nevoiţi să ne mutăm pe o altă planetă, Marte va fi probabil cea mai bună posibilitate. Este foarte aproape de noi şi va rămâne în zona locuibilă până la sfârşitul vieţii Soarelui, adică încă 6 miliarde de ani de acum înainte”, a declarat Rushby.

Sursa: Descopera.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *