Acasă > Eveniment > Cătălin Gheorghe fostul șef APDRP Constanţa a fost încătușat de poliţişti!

Cătălin Gheorghe fostul șef APDRP Constanţa a fost încătușat de poliţişti!

Cătălin Gheorghe, fost şef al Serviciului Autorizare Plăţi din cadrul APDRP Constanţa a fost încătuşat de oamenii legii, el fiind condamnat pentru fapte de corupţie. Prima sentinţă a fost dată de Tribunalul Constanţa, pe 24 decembrie 2014, după care a urmat apelul. Astfel, pe 19 mai anul curent, Curtea de Apel Constanţa a decis ca fostul angajat al Centrului Regional de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit 2 Sud Est Constanţa să primească 3 ani şi 8 luni pentru comiterea infracţiunii de corupţie. Acesta a fost introdus în Penitenciarul Poarta Albă, în vederea executării pedepsei. Cât despre faptele penale, se pare că, în 2009, a aprobat un proiect de 450.000 de euro pentru SC Global Harbour SRL pe baza unei scrisori de garanţie bancară false, eliberată, chipurile, de Credit Europe Bank. Conform prevederilor legale, funcţionarul Cătălin Gheorghe era obligat să solicite în scris băncii emitente confirmarea autenticităţii scrisorii de garanţie. Funcţionarul APDRP nu a făcut acest lucru, devenind astfel complice la furtul a 450.000 de euro. O faptă similară s-a petrecut şi în 2012.

 

Sursa- Replica de Constanta

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *