Aşteptată cu nerăbdare de copii şi cu temere de şoferi, prima ninsoa-re a ajuns în cursul serii de sâmbătă, 21 ianuarie, şi la Constanţa. În câteva minute ploaia s-a transformat în ninsoare deasă. Temperatura scăzută, sub limita îngheţului, a făcut ca zăpada să se depună repede. A fost înregistrat şi un fenomen extrem de rar, ninsoarea fiind însoţită, timp de câteva ore, de fulgere şi tunete, întocmai ca în toiul verii.
Spre miezul nopţii s-a înteţit şi vântul şi au început să apară şi problemele. În municipiul Constanţa, viscolul a rupt crengi şi a trântit copaci, distrugând liniile de înaltă tensiune. În judeţ, multe cabluri au cedat şi din cauza greutăţii chiciurii depuse pe ele. Peste 90 de localităţi au rămas pe întuneric vreme de câteva ore. Avariile Enel au afectat şi staţiile de pompare, întrerupând alimentarea cu apă curentă în peste 15 localităţi.
În cursul serii de sâmbătă, din cauza rafalelor de vânt, mai multe linii de alimentare cu tensiune a staţiilor de pompare apă potabilă au căzut. Localităţile Ciobăniţa, Cobadin, Viişoara, Mereni, Chirnogeni, Plo-peni şi Tătaru au rămas fără apă potabilă încă de la ora 17,00.
Căderi de tensiune, dar de scurtă durată s-au înregistrat şi la nivelul staţiilor de pompare din Constanţa – Palas şi Călăraşi. Abonaţii alimentaţi din aceste două staţii, cartierele Medeea, I.C. Brătianu, Palas, Km 4 – 5, Km 5, CET, Viile Noi, Centru, Peninsula, Casa de Cultură, Coiciu, Inel şi Inel II, au avut în intervalul 17,15 – 19,40 apă cu presiune scăzută şi variabilă.
Ulterior, după ce au fost remediate avariile, a fost reluată alimentarea cu apă în toate localităţile.
În municipiul Constanţa s-au înregistrat în cursul serii de sâmbătă 240 de deranjamente. Oamenii au semnalat mai ales cabluri desprinse, afectate de crengi rupte şi chiciura depusă.
Peste 20 de echipe Enel, îm-preună cu alte echipe ale contractorilor, au intervenit în întreg judeţul pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a consumatorilor din zeci de localităţi. Din păcate, accesul lucrătorilor a fost îngreunat din cauză că numeroase drumuri nu au fost deszăpezite la timp. „Prefectura a solicitat o informare din partea Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri privind situaţia lor, dar nu a răspuns nimeni la telefon. Au intervenit numai cei de la Drumuri Naţionale, însă cei de la Drumuri Judeţene nu acţionaseră nici măcar la ora 9 dimineaţă”, a declarat prefectul Claudiu Iorga Palaz, precizând că va dispune sancţiuni.
În cursul după-amiezii de du-minică, zeci de localităţi nu fuse-seră încă reconectate de reţeaua de curent electric. Una dintre cele mai afectate zone a fost Cumpăna. Acolo drumurile au fost complet blocate şi, din cauza unui stâlp de medie tensiune rupt şi căzut la şosea, comuna nu a avut curent electric aproape 24 de ore.
Sursa: www.cugetliber.ro