marți, aprilie 23, 2019
Acasă > Eveniment > Ceață la Constanța

Ceață la Constanța

ceataAdministrația Națională de Meteorologie informează că se înregistrează ceață, astăzi, în județul Constanța.

A fost emis un cod galben în acest sens, valabil până la ora 15.00.

Vizibilitatea  este scăzută sub 200 de metri, izolat sub 50 de metri.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române precizează că din această cauză traficul se desfășoară dificil în județul Constanța și pe autostrada A2 București – Constanța (în special pe tronsonul București – Cernavodă).

”Recomandăm conducătorilor auto să adapteze viteza în funcţie de vizibilitate şi de starea carosabilului, să mărească distanţa în mers între autovehicule, să folosească luminile de întâlnire (împreună cu cele de ceaţă în condiţii de vizibilitate scăzută) şi să ţină cont de faptul că pe timp de ceaţă depăşirea este cea mai periculoasă manevră.

În afară de regulile obişnuite referitoare la circulaţia pe timp de ceaţă, trebuie avute în vedere şi câteva recomandări specifice autostrăzilor:

  • -urmaţi indicaţiile afişate pe panourile electronice, în primul rând cele referitoare la viteză!

  • -măriţi distanţa în mers între autovehicule!”, se arată într-un comunicat al Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.