O echipă de designeri şi aviatori a lucrat la proiectul celui mai mare avion de hârtie din lume, pentru două luni. Proiectul lor a fost relativ încununat de succes, după ce modelul a zburat doar pentru şase secunde. Avionul cu o lungime de aproape 14 metri a fost realizat de o echipă din Arizona şi lăsat să zboare de la o altitudine de 1.200 de metri. Acesta a planat deasupra Arizonei cu o viteză de 160 de kilometri pe oră. Ca mai toate avioanele de hârtie, a fost creat parţial de un copil. Arturo Valdenegro, de 12 ani, a câştigat o competiţie de avioane de hârtie care i-a adus dreptul de a participa la proiect. Numele celui mai mare avion de hârtie a fost Arturo’s Desert Eagle, în onoarea câştigătorului. Muzeul Spaţial din Tucson a fost unul dintre organizatorii proiectului. ”Pentru câteva momente strălucitoare, avionul nostru imens, frumos, prostuţ, de 14 metri, de hârtie, a planat”, a spus Tim Vimmerstedt, purtătorul de cuvânt al muzeului.
Sursa: www.telegrafonline.ro