duminică, 27 septembrie 2020
Acasă > Monden > Celebrul actor Peter O’Toole s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani

Celebrul actor Peter O’Toole s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani

Peter O’Toole s-a născut în 1932 în Irlanda dar a crescut în Leeds, Anglia, și s-a stabilit la Londra. Încă de mic dorea să devină jurnalist, începându-și cariera ca ajutor la un ziar local. A reușit să devină reporter, dar a descoperit teatrul, unde a debutat la doar 17 ani. A urmat cursurile la Academia Regală de Artă Dramatică din Anglia. A devenit un specialist al teatrului, excelând pe scenă în rolurile personajelor lui Shakespeare, dar a cunoscut, în egală măsură, faima cinematografică. Și-a făcut debutul în film în 1960. In 1962 a fost ales de către  David Lean sa interpreteze rolul lui  T.E. Lawrence, în capodopera Lawrence of Arabia  apărută în 1962, după ce Marlon Brando nu a putut prelua rolul, iar Albert Finney l-a refuzat. În 1963, sub regia lui Laurence Olivier, l-a interpretat pe Hamlet pe scena Teatrului Regal din Londra, ceea ce l-a adus foarte aproape de îndeplinirea visului său, acela de a juca pe scena Teatrului Abbey din Dublin, în 1970, în piesa Waiting for Godot, scrisă și regizată de Samuel Becket. A jucat în peste 80 de filme şi a fost nominalizat de opt ori la Oscar, dintre care de două ori pentru interpretarea aceluiași personaj. În 1964 a fost nominalizat pentru întruchiparea regelui Henry al II-lea din Becket, iar în 1968, pentru același rol în „Lion in the Winter”. Nu a câștigat niciun Oscar, dar a fost distins cu o statuetă onorifică acordată în 2003 de Academie, pe care iniţial nici nu a vrut să o accepte. Prestația sa actoricească l-a clasat în topul 100 al celor mai bune roluri din istorie realizat de revista Premiere. Din cauza problemelor sale cu alcoolul, a fost diagnosticat cu cancer la stomac.  Printre pasiunile celebrului actor s-au numărat rugby-ul și cricket-ul, el fiind jucător, antrenor şi fan, deţinând chiar şi licenţă de antrenor în cricket pentru copii sub 10 ani.

Autor: Raluca Damian

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *