vineri, 18 septembrie 2020
Acasă > Social > Centru de formare pentru navigatori

Centru de formare pentru navigatori

Navigatorii români și străini au șansa să se formeze în domeniul poziționării dinamice, chiar în Constanța, unde a fost inaugurat un nou centru. Acesta dispune de tehnologie ultraperformantă în care au fost investiți 250.000 de euro. Noul centru din Constanța este singurul din Estul Europei și unul din cele 70 deschise la nivel mondial.

Centrul de pregătire a fost deschis la Constanța în cadrul Colegiului Nautic Român și reprezintă o reală oportunitate pentru navigatorii care lucrează în domeniul petrolier dar și pentru cei care vor să ocupe un loc pe navele offshore. Cu 1000 de euro, navigatorii pot urma 30 de ore de cursuri speciale , utilizând tehnologie de ultimă generație.

„Noi încurajăm românii să se orienteze în număr cât mai mare pe această zonă de piață a muncii, care de trei-patru ori, poate și mai mult, este mai bine plătită decât pe navele obișnuite, pentru că vorbim despre un domeniu dinamic, se apropie de zona noastră geografică prin exploatările care se demarează acum în Marea Neagră și este o oportunitate mare pentru personalul navigant român”, ne-a declarat Stelian Cojocaru, președintele Colegiului Nautic Român.

Marinarii sunt puși în situații critice cu ajutorul unui simulator  integrat al punții de comandă pe care trebuie să îl manevreze în vecinătatea platformelor .

“Ceea ce ne interesează pe noi pe parte de off-shore DP, este simularea de operațiuni de aprovizionare la platforme, simularea de operațiuni de punere de cabluri sau de țevi, operațiuni de rock-demping, operațiuni de montare-construction, montare de turbine eoliene pe mare”, a precizat Andrei Brighidău, comandant și instructor.

Cursurile le permit navigatorilor români și străini sa opereze pe nave offshore, unde programul este flexibil iar salariile se ridica la mii de euro.

“La o rotație back to back cum se practică în off-shore, de o lună cu o lună sau de două luni cu două luni, este foarte benefică pentru viața de familie, pentru că își pot face planuri pe termen lung și știu deja pe ce navă vor merge, în ce zonă, cine îi schimbă”, ne-a spus căpitanul Ion Calenic.

Cursurile se adresează posesorilor de brevet punte, mașină și electric. Cei care absolvă toate orele de curs, obțin la final un certificat recunoscut de Nautical Institute din Londra și de International Maritime Contractors Association. Pentru acoperirea celor 30 de zile la bordul navelor DP, absolvenții primesc un DP Operator’s Logbook.

Întreaga investiție în echipamente și suporturi de curs s-a ridicat la 250 mii de euro.

Redactor: Ana-Maria Stancu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *