vineri, 28 februarie 2020
Acasă > Turism > Centru de Informare Turistică la Slobozia

Centru de Informare Turistică la Slobozia

Centrul de Informare Turistică a trecut de votul Consiliului Local Slobozia, după ce proiectul a fost rescris pentru o neconcordanță de un leu. Astfel în mai puțin de un an, centrul va fi construit și amplasat în fața Muzeului Național al Agriculturii. Valoarea totală a proiectului se ridică la aproximativ 620 de milioane de lei.

Pentru a promova mai bine obiectivele turistice din municipiul Slobozia și județul Ialomița, Primăria Slobozia a atras fonduri europene pentru construirea unui centru național de informare și promovare turistică. Acesta va avea ca obiective creşterea numărului de vizitatori şi promovarea, inclusiv online, a destinațiilor și obiectivelor turistice din municipiu, dar și din județ.

 „Beneficiarii acestui proiect sunt, în primul rând, toți locuitorii municipiului și ai județului, dar și cetățeni din alte zone, care tranzitează municipiul și județul. Acest centru va facilita accesul cetățenilor la obiectivele turistice din Ialomița și va contribui semnificativ la promovarea turismului din județul nostru“, a declarat Valentin Băcanu, viceprimarul municipiului Slobozia.

Lucrările pentru centrul de informare vor începe în cel mai scurt timp, iar acesta va fi amplasat în fața Muzeului Național al Agriculturii. Proiectul a vost aprobat de către Consiliul Local, după ce problema lipsei unui leu, a fost rezolvată. Valoarea investiției se ridică la 620.000 de lei, bani proveniți din Fondul European de Dezvoltare Regională, iar contribuția de la bugetul local a fost doar de 2%.

Redactor: Denisa Stoenescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *