Centru de tineret la Tuzla

Reprezentanţii Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Constanţa au demarat procedurile pentru identificarea unei firme dispuse să preia un contract a cărui materializare va permite înfiinţarea unui Centru de tineret în comuna Tuzla.

Obiectivul urmează să fie realizat în comuna Tuzla pe terenul situat pe strada Constanţei nr. 2, unde se află o construcţie aflată în stare de degradare şi în care a funcţionat un Cămin Cultural construit în anul 1934. Clădirea este amplasată pe un teren depresionar în care nivelul pânzei freatice este tot mai ridicat. În consecinţă, se doreşte reaşezarea clădirii respective astfel încât să permită o funcţionare optimă, diversificarea funcţională, atragerea şi socializarea tinerilor şi conştientizarea în rândul acestora a valorilor locale şi regionale.
Valoarea estimată a contractului este de 2.670.930 lei fără TVA sumă ce va fi acoperită din fonduri europene alocate prin Programul Operaţional Regional – POR şi Bugetul de stat. Agenţii economici interesaţi  îşi vor putea depune ofertele până pe 31 mai a.c.. Dacă nu vor apărea contestaţii, firma ce va fi desemnată câştigătoarea contractului prin care imobilul respectiv va fi extins şi reabilitat, va trebui să definitiveze lucrările în maximum 14 luni de la atribuirea acestuia.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *