duminică, august 25, 2019
Acasă > Eveniment > Cercetați pentru că au furat din baza militară Mihail Kogălniceanu

Cercetați pentru că au furat din baza militară Mihail Kogălniceanu

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța a sesizat Judecătoria Constanța cu propunere de luare a măsurii arestării preventive față de inculpații Gusă Mihai Lucian cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată și Raicovici Alexandru cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Din probele administrate până în acest moment în cauză, în sarcina inculpatului Gusă Mihai Lucian s-a reținut că în data de 08.12.2014, în calitate de angajat al unei firme prestatoare de servicii, în timp ce își desfășura activitatea într-un dormitor aflat în incinta Bazei Militare S.U.A. Mihail Kogălniceanu, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, a sustras două laptop-uri măricle „Dell” și „Apple” și în baza aceleași rezoluții infracționale, împreună cu inculpatul Raicovici Alexandru, în calitate de angajați ai unei firme prestatoare de servicii, în timp ce își desfășurau activitatea într-un alt dormitor aflat în incinta bazei militare menționate, prin spargerea unui lacăt de la un dulap, au sustras două laptopuri mărcile „Dell” și „HP”.

Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.

Judecătoria Constanța a dispus arestarea preventivă a celor doi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *