La 1 aprilie 1909, prin Înaltul Decret nr. 1459, a fost înfiinţat Regimentul 36 Infanterie “Vasile Lupu”. Sub faldurile drapelului de luptă, mii de militari dobrogeni aparţinând acestui regiment s-au jertfit pe câmpurile de luptă – la Turtucaia, Arefu- Lereşti şi Mărăşeşti ( în primul război mondial) , la Cotul Donului, Oarba de Mureş, Carei şi pe timpul luptelor pentru eliberarea Ungariei şi Cehoslovaciei (în cel de al doilea război mondial).
Filiala Constanţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor “Regina Maria” , cu sprijinul primăriei Mihail Kogălniceanu , va organiza în ziua de 1 aprilie 2014, începând cu ora 10.00, un ceremonial militar şi religios la monumentul eroilor Regimentul 36 Infanterie “Vasile Lupu”, pentru a aniversa împlinirea a 105 ani de la înfiinţarea acestei unităţi. Potrivit preşedintelui filialei Constanţa a Asociaţiei Naţionale Cultul Eropilor ”Regina Maria”, col.(r)Remus Macovei, la activitate vor participa cadre în rezervă şi în retragere ale acestui regiment şi invitaţi de onoare din partea Prefecturii, Consiliuluii Judeţean ,unităţilor militare şi ai filialelor constănţene ale asociaţiilor cadrelor militare în rezervă şi în retragere .