CFR Călători dă startul programului estival “Trenurile Soarelui”

CFR Călători anunță că, din 10/11 iunie 2022, toate trenurile duc la Marea Neagră.

Compania  dă startul programului estival de transport “Trenurile Soarelui”. Turiștii vor avea la dispoziție 40 de trenuri ce vor asigura zilnic legături directe din toată țara cu staţiunile de la Marea Neagră și cu Delta Dunării până la data de 11/12 septembrie 2022.

Toate regiunile ţării vor fi conectate în perioada verii cu destinaţiile de vacanţă cele mai căutate de pe litoralul românesc, CFR Călători oferind tuturor posibilitatea de a călători fie cu trenurile directe dinspre Arad, Deva, Timișoara Nord, Reșița Nord, Oradea, Satu Mare, Baia Mare, Cluj Napoca, Târgu Mureș, Brașov, Suceava, Iași, Galați, Buzău, fie prin asigurarea unei conexiuni rapide din București Nord prin intermediul trenurilor care circulă într-un orar cadențat (la 1-2 ore) pe ruta București Nord – Constanța și retur. Astfel, timp de trei luni,

  • 30 trenuri directe (15 dus/15 întors, inclusiv ramurile aferente) care pornesc din principalele orașe vor avea ca destinație /plecare litoralul românesc, din care 18 trenuri (9 dus/9 întors) au ca destinație/plecare Mangalia.
  • 38 de trenuri (19 dus/19 întors) vor asigura legătura capitalei cu litoralul și retur (15 perechi din București Nord, 12 perechi din București Băneasa – din care 3 perechi nu trec prin stația București Nord, 1 pereche din București Obor).
  • Pentru călătoria spre Delta Dunării, din 11 iunie 2022, trenurile IR 1981/ R 8653 și R 8656/ IR 1982 vor asigura zilnic legătura directă București Nord – Tulcea Oraș și retur pe întreaga durată a sezonului. De asemenea, în Medgidia va fi asigurată zilnic conexiunea spre Tulcea Oraș și retur cu trenuri dinspre capitală sau Constanța.


Durata de parcurs

Durata călătoriei pe ruta București – Constanța este în medie de circa 2 ore și 20 minute – timp greu de atins de alte mijloace terestre de transport, din centrul Bucureștiului până în centrul Constanței.

Condiții de călătorie

Toate trenurile InterRegio estivale au în compunere vagoane clasa climatizate, dotate cu prize electrice pentru încărcarea bateriei laptop-ului sau a telefonului mobil, toalete ecologice, uși de acces și intermediare  semiautomate, majoritatea vagoanelor sunt modernizate (reconstruite integral) în ultimii 12 ani. De asemenea, trenurile cu parcurs lung au în compunere vagoane cușetă. Trenurile IR 1992 și IR 1990 Timișoara Nord/ Reșița Nord – Mangalia și retur au în compunere și vagoane de dormit climatizate, iar trenurile IR 1941 și IR 1942 Satu Mare/ Baia Mare/Cluj Napoca/ Târgu Mureș  – Mangalia şi retur au în compunere și vagoane prevăzute cu spațiu amenajat pentru activitatea de bar.

Tarife

Biletele la trenurile CFR Călători sunt accesibile tuturor prin gama variată de oferte comerciale. Acestea sunt prezentate în detaliu pe www.cfrcalatori.ro, la secțiunea Trafic intern/ Oferte și Facilități. Pentru serviciile cuprinse în programul special estival sunt valabile toate facilitățile de călătorie acordate prin actele normative în vigoare.

Tariful pentru o călătorie cu loc rezervat pe ruta București Nord – Constanța la clasa a 2-a, la tren IR este de 59,60 lei, la tren Regio-Expres este 33,20 lei și la tren Regio este 30,30 lei. La aceste tarife se aplică reduceri precum: 5% reducere din tariful de transport la cumpărarea online (de pe site sau aplicație) și de la automatele de vânzări bilete aflate în gările mari; 10% reducere din tariful de transport la cumpărarea unui bilet cu oferta dus-întors; o reducere de până la 10% din tariful de transport la cumpărarea cu anticipație. Elevii beneficiază de gratuitate, iar studenții de 50% reducere la călătoria în vagoanele clasa a 2-a.

În perioada programului estival de transport, turiștii aflați pe litoralul românesc au posibilitatea de a călători între stațiunile de pe litoral cu trenurile InterRegio de sezon, la tarif de tren Regio, dacă vor achiziționa biletele de la casele de bilete de pe secția Constanța – Mangalia.

Sursa: CFR Călători

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.